Mereu m-am gandit cu teama la ziua in care nu vom mai avea eroi. Si de fiecare data cand cate unul dintre ei apune, Romania isi plange tacut fiii. Cu lacrimi ascunse si un plans mut de durere, tara ramane orfana de tot ce a putut sa ne dea mai bun. Gheorghe Ionescu s-a dus in Legiunea Cereasca, senin, drept si demn, asa cum a trait. Pentru tinerii nationalisti, casa lui devenise un loc unde gaseau mereu raspunsuri si primeau o ciudata energie moralizatoare. Si niciodata nu mi-am putut explica cum, dupa fiecare intalnire cu „Domnul Ionescu”, plecam incarcat cu noi daruri spirituale.
Romanului nu ii este bine in tara lui, iar asta o stiu pana si tancii. Dar parca si pamantul i se pune impotriva, iar apele isi ies din albii, ca si cum ar vrea sa spele din pacatele unui neam ratacit. Dar apele trec, pacatele raman. Si zau ca tare mi-ar fi placut sa scriu despre lucruri bune. Ca-n fruntea tarii e un voda drept si ca dregatorii pun osul la treaba, cat sa fie si plugarul multumit. Haiducul asteapta in van toate lucrurile acestea. Dar nu vin, caci parem a fi un popor negativ. Toate stirile sunt negative. Babele cu telecomanda casca ochii ca sa afle cine a violat pe cine, ce starleta s-a ingrasat cat casa si cat le mai taie guvernul din pensii. Culmea este ca treaba asta pare sa le placa. Asta pentru ca romanii au ajuns sa functioneze pe frecventa „Nu”. La televizor li se spune sa „nu” puna botul pe sare, zahar si grasimi. Cand vine vremea votului, pun stampila in asa fel incat sa „nu” iasa cutare sau cutare candidat. Acum, in toi de criza li se spune sa „nu” mai cheltuiasca, in loc sa li se spuna sa se puna serios pe munca. Citeste mai departe »
Scris de: Tupeu in ziua de Miercuri, 31 Martie, 2010
Boierii sunt niste porci. Si-au pierdut umanitatea dupa straturile groase de slanina si sorici. Taranii taie porci. Haiducul doar ii consuma. Nu prea imi dau seama care este simbolistica taierii porcului in Ajun, dar banui ca ar avea o legatura cu taierea boierilor pentru mantuirea neamului. Vorbesc invatatii despre mantuirea prin jertfa si despre jertfa unora pentru mantuirea tuturor. Si cum ar fi pentru iobagi sa-i jertfeasca pe boieri? Iobagul sta de-o parte si cugeta ca daca te bagi in troaca, te mananca porcii. Iobagul e intelept.
Scris de: Tupeu in ziua de Duminica, 28 Martie, 2010
Nu rezistam tentatiilor. Ne jucam cu ele. Ne facem planuri pentru mai tarziu. Ne bucuram de ce avem. Ne vedem de treaba noastra fara sa vedem viitorul. Economisim. Pe scurt: „Functionam bine in toate felurile!” Sa nu va faceti iluzii, nu v-ati schimbat cu nimic. Pariu?
Scris de: Tupeu in ziua de Miercuri, 17 Martie, 2010
Azi m-am trezit incolacit cu o idee care mi-a tors in ureche toata ziua. As fi fericit daca as reusi sa sustin cursuri de fericire. Zau ca da! Nu mai stim ce este fericirea. Cat despre cum punem mana pe ea, ne este cu desavarsire necunoscut. Zambim de-a-n boulea si nu fericim pe nimeni. Nu ne mai iubim si nu putem sa-i iubim pe altii.
Cursul acesta il vad ca pe o seara de povesti si jocuri pentru oamenii in toata firea. Un moment in care dispare maturitatea, iar copilul din fiecare rasare zambind de dupa un colt al sufletului. Ca pe un soi de „cucu-bau” cu copilul din noi.
Nu stiu ce unde a rasarit ideea ca taranii n-ar fi educati, dar o scena petrecuta tocmai in centrul orasului m-a pus serios pe ganduri. Un nene aterizat de undeva din strafundurile Ardealului, ratacit cu totul prin aglomeratia din autobuz le-a intrebat politicos si nedumerit pe niste cucoane care-i treaba cu biletul. In loc sa primeasca indicatii lamuritoare, cucoanele i-au retezat-o scurt: „Daca esti taran fara educatie, ramai la coada vacii si nu te da (sic!) cu autobuzul”. Amu, stau si ma intreb care-i rostul educatiei primita de cucoane. Bag de seama ca scoala a ramas fara efect, de vreme ce se pare ca unii au ramas corijenti la politete. Si cat de educat esti, daca stii doar unde sa-ti bagi biletul, fara a avea habar cum sa te porti.
In momente de criza era si firesc ca pe piata dezvoltarii personale sa rasara furniozorii de solutii practice anti-recesiune. De fapt, banuiam ca Robert Kiyosaki lucreaza la un proiect care sa mizeze, in stilul sau caracteristic, pe independenta financiara. Dar se pare ca s-a miscat cam incet si un batranel simpatic i-a luat-o inainte. Harvey Mackay, autorul celebrei „Inoata alaturi de rechini fara sa fii mancat de viu”, a plusat deja pe sementul crizei, invatandu-i pe americani cum sa-si gaseasca de lucru prin cartea sa „Use Your Head To Get Your Foot In The Door”. Lucrarea s-a lansat destul de bine, ba chiar a fost recomandata si de Tony Robbins, lucru destul de rar pentru el, care se sfieste la a-i promova pe altii fara a avea un beneficiu direct.
Mackay spune ca vrea sa dezvaluie secretele gasirii unui loc de munca si o face foarte sistematic. „Mackay’s Sweet 16” este un set de reguli pentru a face fata cu success oricarui interviu. Ba mai mult, mizeaza pe un set de reguli menite sa-l indrume pe intervievat pentru a anticipa orice intrebare a angajatorului, prin metoda Kurt Einstein. A mai inclus si multe altele, care vor fi dezvaluite cititorului roman, odata ce o editura autohtona isi va permite sa o distribuie si la noi.
N-as vrea sa fiu carcotas, insa cred ca a uitat schimbatorul de viteze la punctul mort. Unde nu-i, nu-i! Piata locurilor de munca isi va reveni doar dupa ce economia se va trezi din amortire si mai este pana acolo. Oricum, astept cu interes traducerea in limba romana.
Concluzie de haiduc: „democratia nu face casa buna cu dreptatea”! Si nici n-au nimic in comun. Daca ar fi sa punem cap la cap toate evenimentele politice romanesti, am ajunge chiar la concluzia ca democratia este daunatoare natiunii. Daca te uiti la stirile politice si incerci sa citesti inteligenta pe figurile politicienilor romani, te trezesti in fata unor mormane de prostie. Mai rea decat prostia este rautatea, care se regaseste si ea sub soriciul gros al ciocoiului. Amestecul acesta de prostie si rautate este un produs eminamente democratic, nascut din votul ametit al iobagului.
Scris de: Tupeu in ziua de Sambata, 6 Februarie, 2010
Haiducul sade si cata mârsavia dregatorilor. Apoi, cugeta multumit ca-n vremurile moderne n-are mare bataie de cap cu ei. E zadarnic sa-i vina de hac vreunuia, caci cam toti ajung sa-i roada ciocoii din propria ograda. Când un dregator cade in prinsoarea ciocoilor, i se spune ca-i mogul comunist. Zic vornicii pe la televizor ba ca Basescu-i matelot comunist, ba ca Geoana e rosu-n cerul gurii sau ca tatuca Iliescu se inchina la Stalin. Nu-s de acord nici in ruptul capului. Nu, astia nu-s comunisti, pentru ca si bolsevicii cred in ceva, si asa cum cred azi in Marx, mâine pot sa se intoarca la dreapta credinta. Sunt mai de graba lichele, pentru ca licheaua nu crede in nimic si se teme sa creada. Spre deosebire de lichele, românul adevarat s-a nascut la sat, apoi s-a calit in munti si in temnitele comuniste.
De fapt, imi sunt tare simpatice lichelele. Zau ca da! Asta pentru ca din copilarie mi-au placut animalele. Licheaua este un dobitoc de sinteza care are câte ceva de la toate jivinele: nehalit ca lupul, parazit ca sobolanul si bou impenetrabil ca bietul animal din jugul carului. Când vremurile ii ameninta existenta, devine cârtita si pândeste ca vulpea momentul in care poate redeveni dulau.
Scris de: Tupeu in ziua de Miercuri, 27 Ianuarie, 2010
Ii multumesc Romanului frustrat pentru premiul – leapsa. Si eu care credeam ca nu am vizitatori. Am sa-l pun frumusel in vitrina mea cu trofee, alaturi de centura WBA, de trofeele pe care mi le dau singur si de premiul II din clasa I.
Mereu m-am gandit cu teama la ziua in care nu vom mai avea eroi. Si de fiecare data cand cate unul dintre ei apune, Romania isi plange tacut fiii. Cu lacrimi ascunse si un plans mut de durere, tara ramane orfana de tot ce a putut sa ne dea mai bun. Gheorghe Ionescu s-a dus in Legiunea Cereasca, senin, drept si demn, asa cum a trait. Pentru tinerii nationalisti, casa lui devenise un loc unde gaseau mereu raspunsuri si primeau o ciudata energie moralizatoare. Si niciodata nu mi-am putut explica cum, dupa fiecare intalnire cu „Domnul Ionescu”, plecam incarcat cu noi daruri spirituale.
Azi m-am trezit incolacit cu o idee care mi-a tors in ureche toata ziua. As fi fericit daca as reusi sa sustin cursuri de fericire. Zau ca da! Nu mai stim ce este fericirea. Cat despre cum punem mana pe ea, ne este cu desavarsire necunoscut. Zambim de-a-n boulea si nu fericim pe nimeni. Nu ne mai iubim si nu putem sa-i iubim pe altii.
In momente de criza era si firesc ca pe piata dezvoltarii personale sa rasara furniozorii de solutii practice anti-recesiune. De fapt, banuiam ca Robert Kiyosaki lucreaza la un proiect care sa mizeze, in stilul sau caracteristic, pe independenta financiara. Dar se pare ca s-a miscat cam incet si un batranel simpatic i-a luat-o inainte. Harvey Mackay, autorul celebrei „Inoata alaturi de rechini fara sa fii mancat de viu”, a plusat deja pe sementul crizei, invatandu-i pe americani cum sa-si gaseasca de lucru prin cartea sa „Use Your Head To Get Your Foot In The Door”. Lucrarea s-a lansat destul de bine, ba chiar a fost recomandata si de Tony Robbins, lucru destul de rar pentru el, care se sfieste la a-i promova pe altii fara a avea un beneficiu direct.
